Friptură de porc cu garnitură de fasole
> Click aici pentru mai multe rețete <

   

Ingrediente

Friptura: 500 g muschi porc, 2 cătei usturoi, 6 frunze salvie, 4 linguri ulei, sare, piper, boia. 
Garnitura: 2 conserve de 400 g fasole albă (echivalent dacă fierbeți voi fasole=500 g),  1 conservă roșii fără pieliță de 800 g (echivalent roșii proaspete=400 g), pătrunjel, busuioc, 1 cățel usturoi.

Preparare

Am uscat mușchiul cu șervețele, l-am împănat cu un cățel de usturoi și apoi l-am condimentat bine cu sare și piper. L-am așezat în tavă și am presărat puțină boia iute. Uleiul l-am pus într-un vas mic, l-am încins și apoi am adăugat celălalt cățel de usturoi tăiat în 4 și frunzele de salvie. Am stins fosul și am lăsat 5 minute să se aromatizeze uleiul. Am scos usturoiul din ulei, am turnat uleiul peste bucata de carne din tavă ca să fie bine unsă toată și apoi am pus lângă frunzele de salvie. Am turnat și o cană de apă în tavă. Am acoperit tava cu folie de aluminiu și am pus la cuptor 1 oră jumăte la 220 grade.

În timpul ăsta am pregătit garnitura: am scurs bine conservele de fasole; am scos roșiile din sosul din conservă și le-am crestat nițel,
le-am lăsat să se scurgă, apoi le-am tăiat cubulețe și înainte de a le amesteca cu fasolea am mai scurs lichidul care l-au lăsat în vas. Am amestecat fasolea cu roșiile, pătrunjel tocat, puțin busuioc și cățelul de usturoi strivit. Am condimentat doar cu sare. După ce am scos carnea de la cuptor, am adăugat garnitura în tavă și am mai lăsat la cuptor 10 minute fără folie.

*Timp Preparare: 2 ore.

Poftă bună!!
Prezentarea Rețetei (Galerie-Foto)


Ai ceva de spus despre această rețetă?
Dacă nu vrei să-ți apară Comment-ul și pe Facebook atunci debifează căsuța"Post to Facebook".